Proiectul “INCLUZIUNEA ELEVILOR CU AFECȚIUNI MEDICALE ȘI CES (CONDITII EDUCATIONALE SPECIALE) ÎN MEDIUL ȘCOLAR”, demarat de CJE PRAHOVA, a avut prima activitate la Liceul Tehnologic „1Mai”, Municipiul Ploiești!
Scopul proiectul, considerat de mare impact în rândul tinerilor, este promovarea incluziunii și acceptării elevilor cu afecțiuni medicale și cerințe educaționale speciale (CES) în comunitatea școlară, prin crearea unui spațiu de dialog și informare despre drepturile şi nevoile. Acesta se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 15-19 ani.
Pentru început, activitatea are ca scop informarea a 40 de elevi despre provocările și nevoile elevilor cu condiţii educaţionale speciale, dezvoltarea empatiei și a spiritului de solidaritate, dar şi identificarea și promovarea soluțiilor pentru un mediu școlar mai prietenos și incluziv. De asemenea, la nivel judeţean, se doreşte crearea unui mediu școlar incluziv și empatic, dar şi implicarea tinerilor în susținerea incluziunii sociale!
Organizatorii îşi doresc prin acest eveniment creșterea gradului de conștientizare și empatie a tinerilor față de colegii lor cu cerințe educaționale speciale sau afecțiuni medicale, dar şi consolidarea unui mediu școlar incluziv, bazat pe respect și sprijin reciproc, contribuind la reducerea discriminării și la dezvoltarea unei comunități școlare solidare.
Întrebată De ce crede că acest tip de activităţi sunt importante în şcoli, Golumbeanu Hana-Stefania-Director de Departament pe Incluziune Sociala în CJE PH, aceasta ne-a transmis următoarele:
Activitățile de conștientizare desfășurate în unitățile de învățământ joacă un rol esențial în prevenirea fenomenului de bullying, contribuind la informarea corectă și la dezvoltarea empatiei în rândul elevilor. În multe cazuri, hărțuirea școlară își are originea în lipsa de informare, atât în rândul elevilor, cât și al cadrelor didactice.
Fără o înțelegere adecvată a dificultăților cu care se confruntă un elev ce suferă de anumite afecțiuni sau care întâmpină dificultăți de integrare, riscul ca acesta să fie marginalizat sau chiar agresat crește considerabil.
Recent, în cadrul Liceului Tehnologic „1 Mai” a avut loc o activitate dedicată combaterii bullying-ului, având ca obiectiv principal sensibilizarea elevilor și promovarea incluziunii.
Subiectul a fost incluziunea elevilor cu CES şi diferite afecțiuni medicale, iar evenimentul a avut un impact semnificativ. Schimbarea perspectivei chiar și a unui singur elev asupra acestui fenomen reprezintă un pas important către obiectivul final: reducerea și prevenirea bullying-ului în mediul școlar.
De asemenea, prin participarea la acest tip de evenimente, tinerii sunt încurajaţi să îşi dezvolte competențele legate de incluziune socială, să înţeleagă importanța sprijinirii colegilor cu CES sau alte afecțiuni medicale, crearea unui set de bune practici și soluții pentru îmbunătățirea relațiilor colegiale și a accesibilității în mediul școlar, cât şi creșterea interesului elevilor pentru voluntariat și sprijin dedicat incluziunii.