Clubul de ştiinţe FUSION al CNILC Ploieşti a oragnizat, în ultima lună, activităţi care au unit mai mulţi elevi dornici să cunoască şi să înveţe mai multe! / Despre ce activităţi este vorba?
A doua activitate, a departamentului de fizică, a presupus o parte teoretica pentru a introduce elevii în industria motoarelor termice și modurile lor de funcționare, îmbinând teoria ce se face în clasa a X-a cu folosirea formulelor în practică. Explicațiile intuitive ale conceptului de „entropie” au urmărit rolul său în industria autoturismelor și motoarelor cu abur. Tinerii pasionaţi de ştiinţă au studiat interactiv funcționarea unui motor în 4 timpi cu ajutorul animațiilor web.
Altă activitate, de data aceasta a departamentului de biologie, a avut în prim-plan sistemul digestiv la om şi particularităţile acestuia la animale! Au fost discutate tipurile de hrănire şi dentiţie la animale. Experimental, s-a observat acţiunea enzimelor şi prezenţa cazeinei din lapte.
Ambele activităţi au reprezentat un real succes pentru un club care reuşeşte să ne uimească de fiecare dată!
Clubul de științe Fusion a desfășurat activități pentru cele două grupe de elevi în fiecare weekend al lunii ianuarie. Departamentul de fizică a combinat noțiunile teoretice de termodinamică cu aplicațiile practice ale acesteia pentru motoarele termice, în timp ce activitatea departamentului de biologie a avut ca scop prezentarea sistemului digestiv la om și particularitățile acestuia la animale. După succesul acestor activități, clubul va lua o pauza în perioada olimpiadelor, pregătind multe alte activități interesante pentru membrii săi.
Niţă Mihai – preşedintele clubului