Sabrina Voinea și Ana Maria Bărbosu trebuie să mai aștepte până când Tribunalul de Arbitraj Sportiv va decide dacă va modifica clasamentul finalei la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis să amâne acordarea unui verdict, deoarece Federația Internațională de Gimnastică (FIG) a solicitat o extindere a termenului pentru depunerea documentelor. Cererea a fost aprobată, iar FIG trebuie să depună documentele până vineri, la ora 18:00. Audierile în cazul în care sunt implicate Ana Bărbosu și Sabrina Voinea sunt programate pentru sâmbătă.
Conform golazo.ro, atât Federația de Gimnastică din Statele Unite ale Americii, cât și Comitetul Olimpic American au cerut, de asemenea, o amânare pentru depunerea documentelor. Cererea lor a fost aprobată, iar cele două părți implicate în proces trebuie să anunțe, până vineri la ora 19:00, cine vor fi persoanele audiate. Audierile au fost stabilite pentru sâmbătă, la ora 09:00, ora României.
Ana Maria Bărbosu a pierdut medalia de bronz în urma contestației depuse de americani. Inițial, după încheierea probei, Bărbosu ocupa locul trei, însă contestația a dus la creșterea punctajului lui Jordan Chiles, care a urcat pe ultima treaptă a podiumului. Aceasta a fost o lovitură grea pentru reprezentanta României, care a început să plângă. Nu doar Ana Maria Bărbosu se simte nedreptățită după finala la sol, ci și Sabrina Voinea, care a fost depunctată pe motiv că ar fi călcat în afara covorului, deși imaginile sugerează contrariul.