Pompierii din Mehedinți au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o garsonieră situată la etajul 4 al unui imobil pe strada Porțile de Fier nr. 7, din municipiul Orșova!
La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, un ofițer și 13 subofițeri din cadrul Secției Orșova. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în interiorul locuinței. Două persoane au fost evacuate din garsonieră, prezentând arsuri la nivelul membrelor. Acestea au fost transportate la spital de echipajul SAJ pentru îngrijiri medicale.
Incendiul a fost localizat și stins cu promptitudine, iar bunurile dintr-o încăpere, constând în materiale textile și obiecte de mobilier, au fost distruse.
De asemenea, a fost evacuat fumul de pe casa scării. Cauza incendiului a fost determinată de un aparat electric lăsat sub tensiune și nesupravegheat.