Foto: Sorin Grindeanu/captura de ecran

Sorin Grindeanu: „Orice vot pentru Ponta ajunge, de fapt, la Nicușor Dan”!

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Reșița, că un vot acordat lui Victor Ponta este, în realitate, un vot pentru Nicușor Dan. El a reamintit că USL a fost creat pentru ca PSD să desemneze premierul, iar PNL, președintele.

„Între timp, un domn care candidează și el acum s-a răzgândit și a spus: ‘Sunt prim-ministru, dar vreau să fiu și președinte’”, a afirmat Grindeanu, făcând referire la Victor Ponta.

Ministrul și-a reiterat poziția cu privire la importanța votului: „Dacă vreți să-l faceți pe Nicușor Dan președinte, atunci irosiți-vă votul și dați-l lui Victor Ponta, care nu are nicio șansă să câștige. Niciuna!”

Provocare pentru organizația locală

Grindeanu a lansat și o provocare pentru colegii săi din Caraș-Severin, exprimându-și dorința ca județul să fie pe primul loc în Ardeal și Banat la alegerile din mai pentru Crin Antonescu.

„Excluzând județele majoritar maghiare, Harghita și Covasna, mi-aș dori ca județul meu, Caraș-Severin, să fie pe primul loc la alegerile din mai. Se poate? Și încă ceva: Nicușor Dan sub 10%. Așa vom demonstra că ne facem treaba la aceste alegeri”, a transmis Sorin Grindeanu.