Foto: smlive.ro

Un incendiu violent a izbucnit la un service auto din Buzău, provocând pagube semnificative. Flăcările s-au extins rapid, punând în pericol întreaga clădire din cauza substanțelor inflamabile aflate în interior

Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, incendiul ar fi fost provocat de un scurtcircuit produs la compartimentul motor al unei mașini. În urma dezastrului, 19 autoturisme au fost afectate, dintre care șase au ars complet.

„Ora 05:31: Misiune stingere incendiu service auto municipiul Buzău, zona Bariera Brăilei, spre ieşirea din municipiu.  Se acţionează pentru localizarea şi lichidarea acestuia. Suprafaţa incendiată estimativă este de 1500-2000 metri pătraţi”, a precizat ISU Buzău.