Ediția din acest an se desfășoară sub egida programului „Ploiești – Capitala Tineretului din România 2024” și va reuni spectacole reprezentative din repertoriul unor teatre de renume din țară (București, Galați, Timișoara, Craiova, Târgu Mureș, Reșița, Constanța) și din străinătate (Franța, Spania, Republica Moldova).
Cele 17 reprezentații incluse în programul celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii și Tineret Imaginarium vor avea loc atât în sala Teatrului de Animație Imaginario, cât și în sala Teatrului „Toma Caragiu”. De asemenea, spectacolele vor fi organizate în zona pietonală din apropierea Teatrului „Toma Caragiu” și în Parcul „Nichita Stănescu”.
Programul evenimentelor este următorul:
Joi, 26 septembrie, la ora 17:00, va avea loc spectacolul „Mitică”, prezentat de compania Teatru Oriunde, în zona pietonală a fântânilor arteziene din Parcul „Nichita Stănescu”.
Tot joi, 26 septembrie, la ora 19:30, compania Teatru Oriunde va susține spectacolul „Cine e dom’le”, în aceeași zonă pietonală din Parcul „Nichita Stănescu”.
Vineri, 27 septembrie, și sâmbătă, 28 septembrie, la ora 17:00, Compania internațională CIA-NDE va prezenta spectacolul de teatru-circ „El Dorado” pe aleea pietonală din fața Teatrului „Toma Caragiu”.
Duminică, 29 septembrie, la ora 16:00, pe aleea pietonală din fața Teatrului „Toma Caragiu”, va avea loc spectacolul de teatru-circ „The Y- Feels Like Flying”, susținut de Yldor Llach din Catalonia, cu un număr de circ pe bicicletă.