Doi bărbați din București sunt investigați pentru tăierea ilegală a 50 de copaci uscați din zona retrocedată a Parcului IOR. Unul dintre ei susține că pompierii ar fi tăiat 42 dintre acești copaci în timpul unui incendiu recent, conform Primăria Municipiului Bucureşti.
„Polițiști ai Direcției Generale de Poliție Locală a Municipiului București și polițiștii Secției 12 cercetează pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere doi bărbați acuzați că au defrișat 50 de arbori uscați și arși din zona retrocedată a parcului IOR.
Unul dintre bărbați a fost sancționat contravențional cu amendă de 800 de lei conform HCGMB 304/2009 pentru că ar fi defrișat opt arbori (conform declarațiilor sale), iar celălalt este așteptat la Direcția de Control a Poliției Locale pentru prezentarea dovezilor (conform declarațiilor acestuia, ISU ar fi defrișat arbori la ultimul incendiu) pentru 42 de arbori”, a anuntat Primăria Municipiului București.