Un incendiu rapid, numit Franklin, a mistuit peste 4.000 de acri în Malibu, forțând evacuarea a 20.000 de locuitori, inclusiv celebrități precum Dick Van Dyke și Cher

Flăcările au distrus șapte clădiri, au avariat alte opt și au lăsat zeci de mii de case fără curent.

Incendiul, alimentat de vânturile Santa Ana, a izbucnit luni în Malibu Canyon și a continuat să ardă fără a fi controlat până miercuri dimineață. Aproximativ 1.500 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar guvernatorul Gavin Newsom a declarat sprijin federal pentru gestionarea situației.

Dick Van Dyke, care a evacuat în siguranță împreună cu soția sa și animalele de companie, a transmis speranțe pentru comunitatea afectată. Cauza incendiului rămâne necunoscută, însă zona era sub avertizare de „steag roșu” din cauza condițiilor favorabile incendiilor, potrivit BBC.

Malibu, loc preferat de multe celebrități, include case deținute de vedete precum Lady Gaga, Beyonce și Jay Z, aflate în zona de evacuare. Printre cei care au fost nevoiți să plece se numără și Dick Van Dyke, care a confirmat evacuarea într-o postare pe Facebook.

Arlene și cu mine am evacuat în siguranță cu animalele noastre, cu excepția faptului că Bobo a scăpat în timp ce plecam. Ne rugăm să fie bine și ca comunitatea noastră din Serra Retreat să supraviețuiască acestor incendii teribile. – a transmis acesta pe facebook.

De asemenea, în urma incendiului, au fost deschise centre de evacuare pentru rezidenți și animale. Peste 5.000 de persoane se aflau în zona afectată, conform datelor furnizate de Departamentul de Silvicultură și Protecție împotriva Incendiilor din California (Cal Fire).