Luni după-amiază, pompierii din Cluj au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit la locomotiva unui tren de călători aflat în gara Iclod/ Toți pasagerii s-au autoevacuat în siguranță, fără a fi necesare îngrijiri medicale/ CFR Călători a declarat că incidentul a fost cauzat de o „defectare cu degajare de fum” la trenul R 4022 Cluj-Napoca – Baia Mare, iar o comisie de cercetare urmează să stabilească cauzele exacte!

„Astăzi, 16 septembrie 2024, în jurul orei 14:30, în stația Iclod (secția Apahida – Gherla) a avut loc o defectare tehnică cu degajare de fum la locomotiva trenului R 4022 Cluj-Napoca – Baia Mare. Mecanicul a urmat procedurile specifice, a alertat serviciul 112 și a intervenit cu echipamentele din dotare până la sosirea echipei de intervenție, pentru a limita efectele fumului”, a transmis CFR Călători.

Compania a precizat că siguranța pasagerilor și a personalului nu a fost pusă în pericol. Trenul va rămâne staționat până la reluarea circulației în condiții de siguranță, folosind o altă locomotivă.

Între timp, incendiul a fost complet stins. „Se investighează cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor”, a precizat ISU Cluj.

Pompierii Detașamentului Dej au intervenit rapid la incendiul care s-a manifestat la locomotiva din gara Iclod. Locomotiva era cuplată la un vagon de călători, însă flăcările au fost controlate rapid. Toți călătorii au reușit să se evacueze fără probleme.

Echipele de intervenție au acționat după ce curentul de pe linia ferată a fost decuplat de angajații CFR, verificând în continuare pentru focare ascunse.

La fața locului au fost trimise două autospeciale cu apă și spumă, împreună cu o ambulanță SMURD, dar nu au fost raportate victime.