Întrevedere între Ministrul Afacerilor Externe al României și Ministrul Adjunct pentru Europa și Afaceri Externe al Albaniei

2 Min Read
Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania

Ministrul afacerilor externe al României, Emil Hurezeanu, a avut miercuri, 26 martie, o întrevedere cu Megi Fino, ministrul adjunct pentru Europa și afaceri externe al Republicii Albania. Vizita oficialului albanez în București a avut loc la invitația Clarei Staicu, secretar de stat pentru afaceri europene, pentru consultări politico-diplomatice

Emil Hurezeanu a salutat dinamica relațiilor bilaterale româno-albaneze, atât în plan bilateral, cât și în cadrul formatelor regionale, UE și NATO. Ministrul român a subliniat importanța intensificării colaborării economice și sectoriale între cele două țări și a exprimat sprijinul continuu pentru Albania în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

În acest context, Emil Hurezeanu a menționat și rolul minorității aromâne din Albania și al albanezilor din România, care constituie punți solide pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale. De asemenea, Clara Staicu a evidențiat interesul României pentru aprofundarea dialogului între ministerele de externe ale celor două țări, subliniind Planul de Acțiune 2024-2025 privind cooperarea bilaterală, semnat în noiembrie 2023.

Partea română a salutat deschiderea de către Albania a primelor două clustere de negocieri cu UE, în domeniile Drepturilor Fundamentale și Relațiilor Externe, susținându-le activ și subliniind importanța menținerii ritmului reformelor. De asemenea, România a apreciat alinierea Albaniei la Politica Externă și de Securitate Comună a Uniunii Europene, reflectând clar orientarea geopolitică a acesteia.

În cadrul discuțiilor, ambele părți au reconfirmat interesul pentru aprofundarea schimburilor inter-umane și a cooperării în diverse domenii, precum educație, cultură, energie, agricultură, turism și securitate cibernetică.

Totodată, a fost apreciat rolul Albaniei în cadrul regional și multilateral, inclusiv în calitate de aliat NATO, în contextul provocărilor regionale generate de conflictul din Ucraina. România a reiterat dorința de a colabora strâns cu Albania în cadrul formatelor regionale de securitate și cooperare economică. Consultările au inclus și discuții despre evoluțiile recente din Balcanii de Vest, impactul războiului din Ucraina și parcursul european al Ucrainei și Republicii Moldova.

Share This Article