IPJ Ilfov – INML a confirmat prezența substanțelor psihoactive în organismul unui bărbat care, pe 11 februarie, a fost oprit de polițiști în trafic și a refuzat testarea cu aparatul DrugTest

1 Min Read

INML a confirmat prezența substanțelor psihoactive în organismul unui bărbat care, pe 11 februarie, a fost oprit în trafic pe DN1, în zona localității Săftica, și a refuzat testarea cu aparatul DrugTest, conform informațiilor transmise de IPJ Ilfov!

„La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au oprit un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani pe DN1, în zona Săftica, și i-au solicitat să se supună testării cu aparatul DrugTest, dar acesta a refuzat. Persoana a fost transportată la o unitate spitalicească, unde i-au fost prelevate probe biologice pentru a stabili eventuale substanțe psihoactive în organism,” a anunțat IPJ Ilfov duminică.

Buletinul de Analiză Toxicologică emis de INML a confirmat prezența substanțelor psihoactive în organismul bărbatului.

În acest caz a fost deschis un dosar de urmărire penală pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Share This Article