Maine, 19 august, peste 33 de mii de elevi vor sustine a doua sesiune de bacalaureat

1 Min Read

Probele scrise din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului național de Bacalaureat încep luni, 19 august, la ora 09:00, iar accesul în sala de examen este permis până la ora 08:30, pe baza actului de identitate. La această sesiune, s-au înscris peste 33.600 de candidați, conform Ministerului Educatiei.

Probele încep la ora 9:00, iar elevii pot intra în sălile de examen până la ora 8:30, pe baza actului de identitate.

Elevii au la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele, timpul fiind calculat din momentul în care toate subiectele au fost distribuite în sala de examen. Candidații care au obținut aprobarea pentru prelungirea timpului de lucru, în conformitate cu Procedura de asigurare a egalității șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, auz sau tulburări de neurodezvoltare, vor beneficia de această facilitate.

Elevii care au asupra lor obiecte interzise (telefoane mobile, manuale, notițe, sau alte dispozitive electronice de calcul sau comunicare) vor fi direcționați către o sală specială pentru a le depozita.

Share This Article