Sursa foto: romania24.ro

 Dani Mocanu a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 5 luni de închisoare, cu executare, într-un dosar de proxenetism și spălare de bani

El a fost achitat de acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat, deoarece fapta s-a prescris. Sentința poate fi contestată prin apel. Mocanu a fost judecat împreună cu alte nouă persoane, inclusiv fratele său, Romario, pentru formarea unei rețele care ar fi exploatat mai multe femei între 2011 și 2017. Aceștia ar fi recrutat victimele și le-ar fi trimis în Marea Britanie, pentru a se prostitua.

În Marea Britanie, femeile ar fi fost promovate pe site-uri de profil și ar fi avut apartamente asigurate pentru întâlnirile cu clienții. Banii câștigați erau transferați în România prin intermediari și servicii de transfer de bani.

„ În baza art. 39 al. 1 lit. e N.C.p. contopeşte pedepsele urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea a închisorii de 5 ani la care se adaugă sporul obligatoriu de 1 an și 5 luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse (3 ani, 9 luni și 6 luni) și pedeapsa amenzii penale de 300 zile amendă penală, în total inculpatul urmând să execute pedeapsa totală de 6 ani și 5 luni închisoare şi pedeapsa amenzii penale de 150.000 lei reprezentând 300 zile amendă penală în cuantum de 500 lei/zi amendă”, se mai arată în decizia magistraților, potrivit Libertatea.