Foto: Ministerul Energiei - România

Ministrul Energiei, Sebastian Ioan Burduja, a fost semnat contractul final pentru retehnologizarea Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă

Contractul de Inginerie, Achiziții și Construcție (EPC) include toate etapele esențiale pentru retehnologizare, de la proiectarea detaliată până la execuția propriu-zisă. Modernizarea Unității 1 va asigura operarea acesteia în condiții de siguranță și eficiență economică, sprijinind stabilitatea sistemului energetic național și contribuind la obiectivele României de reducere a emisiilor de carbon.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „România și-a asumat rolul de lider regional în domeniul energiei nucleare. Dorim să fim pionieri în dezvoltarea de reactoare de mici dimensiuni, deja am semnat contractul pentru studiul de fezabilitate, am reușit să semnăm contractul pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, iar astăzi am semnat și contractul final pentru retehnologizarea Unității 1 de la centrala nucleară Cernavodă, pe care o vom putea exploata pentru încă 30 de ani. Am reușit în ultimul an și jumătate să atragem finanțări nerambursabile de aproape 14 miliarde de euro și să respectăm deviza asumată: investiții, investiții, investiții. Felicit pe această cale conducerea Nuclearelectrica pentru munca depusă și pentru că am reușit împreună să deblocăm proiecte vitale pentru România”.

Reducerea deșeurilor nucleare și la dezvoltarea combustibilului pentru reactoarele de fuziune nucleară

,,Sunt foarte, foarte bucuros de faptul că tot ceea ce mi-am propus legat de viitorul Centralei de la Cernavodă a fost realizat în acest mandat. Retehnologizare pentru unitatea 1, contractul cel mai important pentru unitățile 3 și 4 (vis devenit realitate după decenii) și instalația de detritiere, care este deja în șantier, a treia din lume și prima din Europa — minune inginerească, vom avea mai puține deșeuri nucleare și vom putea furniza combustibil pentru viitoare reactoare de fuziune nucleară (tritiu).

Ceea ce multora le părea imposibil a putut fi dus la capăt, cu foarte multă muncă, cu discuții de multe ori complicate, dar și viziune și dorința de a trece peste orice impediment. Ce am făcut la Cernavodă este parte dintr-un ansamblu strategic mult mai larg legat de sectorul nuclear românesc. Avem în desfășurare proiectul SMR de la Doicești, pregătim specialiștii în domeniu la un centru unic în Europa la Politehnica București.

Energia nucleară este viitorul, iar România are toate atuurile pentru a fi în avangarda acestui sector, cu toate beneficiile – #energie ieftină, sigură, curată pentru generații întregi”, a mai declarat Sebastian Burduja.