Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a tras un semnal de alarmă cu privire la răspândirea unor informații false pe rețelele de socializare
Aceste mesaje anunță, fără temei, o presupusă pană de curent la nivel național în perioada primului tur de scrutin, insinuând că întreruperea alimentării cu energie electrică ar putea fi folosită pentru a compromite procesul electoral. Unele dintre aceste postări merg și mai departe, îndemnând populația să-și retragă banii din bănci, ceea ce poate genera panică nejustificată.
Repet, repet, repet: din toate datele pe care le avem la acest moment, nu există niciun risc de blackout în România. România nu ajunge în beznă, chiar dacă cei care răspândesc aceste mesaje de panică își doresc asta cu tot dinadinsul. Încercarea de manipulare grosolană are la bază anunțurile făcute de companiile de distribuție a energiei care efectuează lucrări de mentenanță și/sau de modernizare a rețelei. Astfel de lucrări sunt o normalitate, ele se întâmplă aproape zilnic, având scopul de a preveni tocmai apariția problemelor în alimentarea cu energie electrică. Cine răspândește astfel de dezinformări, prin care bagă spaima în populație, trebuie să suporte consecințele. Nu mai putem să tolerăm la nesfârșit fake news-ul, crearea panicii cu rea credință și atentatul la stabilitatea și siguranța națională. Fac un apel public către toți românii să se informeze din surse oficiale și un apel special către reprezentanții mass-media să verifice orice informație apărută, să analizeze cu atenție titlurile alarmiste și să îi informeze corect pe români. – este mesajul transmis de ministru pe pagina sa de facebook.