Președintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit sâmbătă cu liberalii din Dolj, exprimându-și încrederea că PNL va obține „cele mai bune” rezultate la alegerile de la sfârșitul anului.
„M-am bucurat să mă întorc acasă, printre colegii mei liberali de la PNL Dolj. Împreună, sunt convins că vom obține cele mai bune rezultate la alegerile parlamentare și prezidențiale”, a postat Ciucă pe Facebook.
El a distribuit și fotografii de la eveniment, subliniind că a avut discuții atât cu tinerii, cât și cu seniorii organizației. Președintele PNL va candida la alegerile prezidențiale, primului tur fiind programat pentru 24 noiembrie.