O cunoscută avocată din Iași este implicată într-o anchetă privind comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală. O parte din încasările avocatei nu erau înregistrate în evidența contabilă, ceea ce a dus la neplata impozitelor către stat.

Polițiștii și procurorii au efectuat luni o percheziție la biroul și la domiciliul avocatei Gianina Poroșnicu din Iași, într-un dosar privind comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală. Anchetatorii o acuză pe avocată că o parte din sumele de bani obținute nu au fost înregistrate în evidența contabilă, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor și impozitelor aferente.

Mai mulți polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au percheziționat biroul avocatei Gianina Poroșnicu, operațiunea durând câteva ore și încheindu-se cu confiscarea a doi saci cu documente. Cercetările sunt coordonate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

„La data de 29 iulie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus punerea în executare a unor mandate de percheziție la domiciliul/sediul unui avocat din cadrul Baroului Iași, într-un dosar privind infracțiuni de evaziune fiscală. S-a stabilit că numeroase persoane fizice au fost abordate de persoana vizată, în calitate de avocat, și au încheiat contracte de asistență juridică pentru consultanță, asistență și reprezentare în toate fazele procesuale, inclusiv executarea hotărârilor judecătorești și inițierea procedurilor amiabile cu firmele de asigurare. Contractele prevedeau un onorariu fix de aproximativ 1.000 – 2.000 lei, precum și un onorariu de succes, între 18 și 35% din suma totală a despăgubirilor primite de părțile civile,” se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Anchetatorii susțin că „avocata încasa onorariul fără a-l declara organelor fiscale, după ce părțile civile își primeau despăgubirile de la asigurator.

Din probatoriul administrat până acum, a reieșit că, după încheierea contractelor de asistență juridică, persoana vizată încheia și o procură notarială cu părțile civile, împuternicindu-se astfel să primească sumele de bani obținute ca daune materiale și morale în conturile sale personale și în conturile cabinetului de avocat, urmând să le remită părților civile sumele cuvenite, după ce își reținea onorariul de succes.

Așa cum a reieșit din răspunsul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, majoritatea sumelor de bani obținute de persoana vizată ca urmare a exercitării profesiei de avocat nu au fost înregistrate în evidența contabilă, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor și impozitelor aferente sumelor încasate, mai arată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Ancheta în acest caz continuă.