O carte poștală scrisă și expediată acum 121 de ani a fost livrată recent unei companii britanice din Swansea. Însă, surprinzător, la momentul redactării cărții poștale, compania nu exista încă

Angajații firmei Swansea Building Society au descoperit vineri cartea poștală în timp ce verificau corespondența. Pe ștampila poștală este marcată data AU23 03, ceea ce indică probabil 23 august 1903. Compania din Swansea a sărbătorit anul trecut 100 de ani de existență, ceea ce înseamnă că mesajul scris este cu peste două decenii mai vechi decât înființarea sa. Reprezentanții firmei au notificat autoritățile și au informat că au fost contactați de nepoata unei femei care ar putea fi destinatarul cărții poștale, potrivit Mediafax.

Un purtător de cuvânt al Royal Mail a explicat că, cel mai probabil, cartea poștală nu s-a pierdut în sistem. Inițial, aceasta nu a ajuns la destinatar și a fost redescoperită recent, fiind astfel expediată din nou.“Când un articol se află în sistemul nostru, suntem obligați să-l livrăm la adresa corectă”, au precizat reprezentanții poștei.