
Polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au fost alertați astăzi, în jurul orei 08:06, printr-un apel la 112, cu privire la dispariția unei femei de 69 de ani din comuna Ludești!
Nepoata acesteia, în vârstă de 37 de ani, a anunțat dispariția mătușii sale, Toader Veronica, care a plecat de acasă din satul Scheiu de Sus în seara zilei de 12 noiembrie și nu s-a mai întors.
La momentul dispariției, femeia era îmbrăcată cu o haină monton alb-negru, pantaloni negri și papuci. Toader Veronica are aproximativ 1,60 m înălțime, cântărește în jur de 60 kg și are părul grizonat.
Polițiștii au început imediat căutările și verificările pentru a o localiza cât mai rapid pe femeie. Autoritățile fac apel la toți cei care pot oferi informații utile să contacteze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată secție de poliție.
Orice detaliu poate fi esențial în găsirea acesteia, iar autoritățile mulțumesc celor care se pot implica în aceste demersuri.