Ministerul Apărării Naționale a anunțat vineri că o persoană a decedat în urma unui incendiu izbucnit la Căminul Militar „Sălaj” din București/ În apartamentul afectat de incendiu, situat la etajul patru al clădirii, era cazat permanent un angajat civil al MApN!
Potrivit reprezentanților Ministerului Apărării, incendiul a izbucnit în jurul orei 10:30 în apartamentul de la etajul patru al căminului, situat pe strada Năsăud din București.
În primă fază, personalul unității de cazare a încercat să stingă focul, iar ulterior a fost solicitată intervenția forțelor ISU București-Ilfov prin serviciul 112. Incendiul a fost stins în jurul orei 11:10, iar în apartament a fost găsită o victimă de sex masculin, a cărei identitate urmează să fie confirmată.
Locatarii căminului au fost evacuați în siguranță, însă trei dintre ei au prezentat simptome de intoxicare cu fum și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit Poliției Capitalei, este vorba despre doi copii, în vârstă de 4 și 8 ani, și o femeie, care au fost blocați într-un alt apartament.
Cazul este investigat sub coordonarea Parchetului Militar, iar comandantul Comandamentului Garnizoanei București a desemnat o comisie pentru a analiza circumstanțele în care a avut loc incidentul.