Persoană rănită după ce o ambulanţă a intrat într-un podeţ

Miercuri noaptea, o ambulanță a Spitalului Municipal din Tecuci a fost implicată într-un accident rutier pe DN 25, în urma căruia un pasager a fost rănit/ Șoferița, o femeie de 42 de ani din Tecuci, a pierdut controlul volanului și a lovit un podeț din beton!

„Pe 8 ianuarie 2025, un vehicul special pentru transportul pacienților, condus de o femeie de 42 de ani din Tecuci, se deplasa pe DN 25, în localitatea Barcea, județul Galați, dinspre Galați către Tecuci, când a părăsit carosabilul și a lovit un podeț de beton de pe marginea drumului. În urma impactului, un bărbat de 53 de ani, pasager pe locul din dreapta față, a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Galați. Se pare că accidentul a fost cauzat de neadaptarea vitezei la condițiile de drum.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. În prezent, se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului, iar un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă a fost deschis.