La data de 13 februarie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți ai Administrației Naționale de Taxe și Vămi din Ungaria, au desfășurat două percheziții domiciliare în municipiul Baia Mare

Acțiunea a avut loc sub coordonarea directă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în baza unui ordin european de anchetă emis de Parchetul General al Capitalei – Secția Cauzelor Speciale și de Corupție din Budapesta, Ungaria.

Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unei investigații care vizează posibile infracțiuni de fraudă și uz de fals sub semnătură privată. În urma intervenției, polițiștii au identificat și ridicat mai multe documente și corespondență electronică, considerate esențiale pentru completarea probatoriului în dosarul penal aflat în lucru.

De asemenea, pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.