Sursa foto: Primaria Ploiesti

Primăria Municipiului Ploiești a lansat o etapă preliminară în procesul de modernizare a transportului public local, prin publicarea în platforma SEAP a unui anunț privind consultarea pieței pentru achiziția de tramvaie noi

Această consultare, care se va desfășura pe durata a două săptămâni, are rolul de a pregăti viitoarea licitație publică.

Planul autorităților locale vizează înlocuirea completă a actualei flote de tramvaie, aflate într-o stare avansată de uzură. În prima etapă, se dorește achiziționarea a 15 tramvaie moderne, cu posibilitatea suplimentării numărului cu încă 5 unități. Procesul va include specificații tehnice clare, livrare în etape și o consultare transparentă cu operatorii economici interesați.

Inițiativa face parte dintr-un proiect amplu dezvoltat în colaborare cu Banca Europeană de Investiții, ce presupune obținerea unui împrumut pentru achiziție, completat de un grant oferit de Comisia Europeană. Procedura de achiziție va fi lansată în paralel cu procesul de finanțare, fiind prevăzută o clauză suspensivă pentru alinierea etapelor.

Deși infrastructura de tramvai din Ploiești a fost modernizată cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2007–2013 (9,08 km pe traseul 101 și 11,48 km pe traseul 102), tramvaiele actuale — vechi de peste 25 de ani — nu mai corespund standardelor moderne de confort și siguranță.

Operatorii economici pot transmite observații și sugestii exclusiv prin e-mail, la adresa: achiziții.publice@ploiesti.ro, până la termenul limită indicat în anunțul publicat pe SEAP.