Polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit, în două autocare, peste 3.800 de produse susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare estimată la aproximativ 305.000 de lei

2 Min Read

Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate în două autocare, peste 3.800 de produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte inscripţionate cu mărci protejate, despre care există suspiciuni că ar fi contrafăcute/ Valoarea totală a acestora este estimată la aproximativ 305.000 de lei!

La data de 5 aprilie 2025, în jurul orei 23:30, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control un autocar care circula pe ruta Turcia-România, pe DN 5D. În urma verificărilor, au descoperit 3.426 de produse inscripţionate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Bunurile aparţineau unui cetăţean turc, în vârstă de 29 de ani.

La scurt timp după acest control, în data de 6 aprilie 2025, în jurul orei 01:30, un alt autocar a fost oprit pe aceeaşi rută, iar în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au găsit 411 produse similare, care aparţineau unui alt pasager turc, în vârstă de 32 de ani.

Toate produsele, care ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate pentru a fi incluse în camera de corpuri delicte, întrucât posesorii acestora nu au putut prezenta documente de provenienţă. În prezent, se efectuează cercetări pentru infracţiunea de punere în circulaţie a unui produs ce poartă o marcă identică sau similară cu una înregistrată, prejudiciind astfel titularul mărcii înregistrate.

Share This Article