Sursa foto: ISU Prahova

Ziua Copilului va fi marcată și în acest an printr-un eveniment festiv dedicat celor mici, organizat de structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din județul Prahova

Duminică, 1 iunie 2025, între orele 10:00 și 14:00, Bulevardul Independenței din Ploiești se va transforma într-un spațiu interactiv, plin de activități atractive și surprize pentru copii.

Sub sloganul „Împreună pentru un loc MAI sigur”, polițiștii, pompierii și jandarmii își unesc forțele pentru a aduce zâmbete pe chipurile celor mici și pentru a le oferi o zi de neuitat. Cei prezenți vor avea ocazia să participe la o serie de activități educative și distractive:

  • demonstrații spectaculoase cu câini de serviciu;

  • acces în autospecialele folosite în misiuni;

  • ateliere în care vor fi prezentate echipamentele și tehnica din dotarea forțelor de ordine;

  • activități creative, precum desenul pe asfalt;

  • și alte surprize pregătite special pentru această ocazie.

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Inspectoratului de Jandarmi Județean îi invită pe toți copiii și familiile acestora să participe la eveniment și să se bucure împreună de o zi dedicată siguranței, învățării prin joc și bucuriei copilăriei.