În ultimele 24 de ore, pompierii militari din România au gestionat peste 1.800 de intervenții, dintre care aproape 200 au fost incendii, majoritatea fiind arderi necontrolate de vegetație uscată
Flăcările au afectat peste 1.300 de hectare de teren, mobilizând forțe diverse: pompieri militari, elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație, autorități locale, personal silvic, servicii voluntare pentru situații de urgență, polițiști și jandarmi.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atrage atenția că arderea vegetației uscate este interzisă prin lege, iar o neatenție, cum ar fi o țigară aruncată sau un foc nesupravegheat, poate provoca pagube materiale mari și pierderi de vieți omenești.
