Guvernul României a aprobat astăzi metodologia de organizare a Programului Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU), o inițiativă majoră coordonată de Ministerul Educației și Cercetării, menită să combată un fenomen îngrijorător în învățământul superior
Printre măsurile incluse se numără: planuri instituționale de prevenire a abandonului, sesiuni de orientare pentru studenții din anul I, consiliere psihologică și profesională, cursuri remediale și mentorat, organizarea de târguri de cariere, sprijin pentru studenții netradiționali (precum părinții sau angajații), dar și modernizarea infrastructurii universitare.
Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a declarat următoarele: „Abandonul școlar (educațional) este o plagă pentru sistemul educațional românesc. Împreună cu analfabetismul funcțional, care ajunge în zone de risc în jur de 40% din populația școlară și din populația de adulți, creează un risc de securitate națională. Într-adevăr, în zona preuniversitară, sute de mii de copii nu sunt prinși sau abandonează sistemul educațional preuniversitar, iar din cei care rămân, din cauze legate de (1) infrastructură (pe care am început să le corectăm), (2) curriculum (și aspecte asociate, precum manuale și modalități de predare) (pe care am început să le regândim) și (3) resursă umană (unde gândim noi reforme), un număr inacceptabil se află în preajma analfabetismului funcțional. La nivelul competențelor adulților, lucrurile nu stau mai bine. Am angajat deja un program de prevenire a abandonului școlar în sistemul preuniversitar. Am inițiat o reformă pentru a ataca analfabetismul funcțional, în primul rând prin reforma curriculumului și a aspectelor asociate. Este acum timpul confruntării abandonului în mediul universitar, unde, în general, procentele depășesc 40% din cei aflați în primul an de licență și cresc la nivel doctoral, România ajungând astfel ultima țară din Uniunea Europeană dacă raportăm numărul de absolvenți de studii universitare la populația generală. Măsurile propuse azi sunt măsuri fundamentale, care își vor arăta efectele pozitive pe termen mediu și lung.”
Finanțarea programului este asigurată din bugetul Ministerului Educației, completată de fonduri europene nerambursabile. Implementarea va fi monitorizată prin Registrul Matricol Unic (RMUR/RUNIDAS), cu raportări anuale transparente.
PNRAU este coordonat de Ministerul Educației, în colaborare cu ARACIS și UEFISCDI, și încurajează cooperarea între universități, precum și implicarea studenților în dezvoltarea de soluții inovatoare pentru reducerea abandonului.