Restaurantul Beijing Garden, operat de SC YAO & LYLY SMART SRL și situat pe strada Berzei 66, Sector 1, a fost supus unui control realizat sub coordonarea președintelui ANPC, Cristian-Victor Popescu Piedone
În urma verificărilor, inspectorii au constatat numeroase nereguli grave care pun în pericol siguranța alimentară a consumatorilor.
Printre deficiențele identificate se numără:
- Lipsa autorizațiilor necesare pentru funcționare;
- Spații insalubre pentru prepararea și depozitarea alimentelor;
- Materii prime fără elemente de identificare și unele expirate;
- Ustensile și echipamente degradate, acoperite de grăsime acumulată;
- Recipiente de colectare a deșeurilor fără protecție sanitară;
- Prize și corpuri de iluminat fără protecție, cu risc de electrocutare;
- Agregate frigorifice murdare, cu rugină, vopsea exfoliată și chedere deteriorate;
- Nerespectarea regulilor privind depozitarea corectă a produselor;
- Preparate culinare cu stare termică schimbată, fără echipamente de congelare instantanee;
- Lipsa informațiilor corecte în meniuri, conform OP ANPC 201/2022;
- Lipsa instrumentelor de măsură verificate metrologic;
- Depozitarea alimentelor direct pe podea.
În urma acestor constatări, inspectorii ANPC au aplicat sancțiuni în valoare totală de 60.000 de lei. De asemenea, au fost retrase de la comercializare 91 kg de produse alimentare, cu o valoare de 1.717 lei. Ca măsuri suplimentare, s-a dispus oprirea temporară a activității până la remedierea deficiențelor și s-a propus închiderea unității pentru o perioadă cuprinsă între 0 și 6 luni. Autoritățile îndeamnă consumatorii să fie vigilenți și să sesizeze orice nereguli privind siguranța alimentară.
