Circulația rutieră pe podul care leagă România de Bulgaria, la Giurgiu – Ruse, va fi restricționată începând cu 9 iulie/ Administratorii bulgari ai podului au decis închiderea uneia dintre benzi pentru reparații, astfel că traficul se va desfășura alternativ pe cealaltă bandă, dirijat de semafoare setate să permită trecerea în fiecare sens timp de trei minute!

„În ceea ce privește închiderea podului de la Giurgiu, având în vedere că acest obiectiv de investiție este administrat dual, de partea română prin CNAIR și de partea bulgară prin Administrația Drumurilor din Republica Bulgară, pot să vă spun că aceștia au decis închiderea circulației pe o bandă, cu semaforizare și temporizare la trei minute, pentru prima fază a decopertărilor. Ulterior, se va evalua dacă este necesară închiderea totală a podului pentru circulația rutieră. Sperăm să nu ajungem în această situație”, a declarat miercuri directorul CNAIR, Cristian Pistol.

Restricțiile de circulație vor fi impuse începând cu 9 iulie. Oficialul CNAIR a precizat că „lucrarea este estimată să dureze aproximativ doi ani”.