Ministerul Educatiei a publicat lista intermediară cu rezultatele etapei de evaluare calitativă a proiectelor depuse în cadrul apelului „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”.
Acest apel vizează crearea și implementarea unui program de formare continuă pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat, axat pe dezvoltarea competențelor digitale și de pedagogie digitală. Scopul este integrarea eficientă a tehnologiilor în predare, pregătirea elevilor pentru era digitală și îmbunătățirea calității educației. Programul acoperă activități precum predarea, evaluarea, comunicarea cu părinții, și crearea de resurse digitale, aliniindu-se la standardele europene (DigCompEdu) și internaționale (ECDL, Microsoft), care organizează competențele digitale în șase domenii cheie.
Investiția va fi direcționată către dezvoltarea de cursuri tematice de formare în alfabetizare digitală și competențe pedagogice digitale, vizând în special cadrele didactice din zonele rurale și medii defavorizate.
Programul de formare va fi elaborat în conformitate cu cadrul european DigCompEdu și standardele internaționale de competențe digitale (ECDL). Se estimează că cel puțin 100.000 de cadre didactice vor fi instruite în educația digitală integrată și tranziția digitală.
