Salvamont România – Dispeceratul Național Salvamont a raportat o zi extrem de solicitantă pentru echipele de salvare montană din întreaga țară. În ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în nu mai puțin de 88 de situații de urgență, semnalate prin apeluri la Dispeceratul Național Salvamont
Cele mai multe intervenții au fost înregistrate în zonele:
- Salvamont Predeal – 10 apeluri
- Salvamont Maramureș – 10 apeluri
- Salvamont Voineasa – 9 apeluri
- Salvamont Municipiul Brașov – 9 apeluri
- Salvamont Gorj – 8 apeluri
- Alte apeluri au fost distribuite către serviciile Salvamont Caraș-Severin, Prahova, Neamț, Suceava, Borșa, Cluj, Vatra Dornei, Sibiu, Alba, Lupeni, Brezoi, Vâlcea și Hunedoara.
În urma acestor intervenții, 97 de persoane au fost salvate, dintre care 33 au necesitat transport medical de urgență cu ambulanțele sau echipajele SMURD. Din păcate, echipele Salvamont au înregistrat și un caz tragic, cu o persoană decedată, care a fost predată Serviciului de Medicină Legală.
Pe lângă intervențiile de urgență, salvamontiștii au gestionat și 58 de apeluri prin care turiștii au solicitat informații despre traseele montane și condițiile de pe pârtiile de schi. Salvamont România atrage atenția asupra importanței prudenței și responsabilității atunci când se desfășoară activități în zonele montane. Fiecare turist este încurajat să se informeze temeinic înainte de a porni la drum și să respecte indicațiile salvatorilor montani.
