Foto: Cornoiu Sabin

Salvamont România a obținut rezultate de excepție la Dolomiti Rescue Race, cel mai mare concurs profesional al salvatorilor montani din Europa, clasându-se pe locul III între echipele internaționale participante

Echipele Salvamont din Gorj, Prahova, Poiana Brașov, Hunedoara, Cluj, Sibiu, Zărnești și Dâmbovița au fost prezente la acest eveniment competițional din Italia, care reunește anual peste 60 de echipe de salvatori montani din Europa, țări cu o bogată tradiție în salvarea montană. Concursul, de tip tehnico-aplicativ și organizat specific pentru sezonul de vară, este un prilej de testare a abilităților profesionale și de împărtășire a experiențelor din domeniu.

Salvamont România a participat la competiție cu trei echipe: Dacia, Carpați și Valahia, alături de un echipaj mixt format împreună cu salvatorii italieni, sub numele de Amicizia – un gest simbolic menit să sublinieze că prietenia și colaborarea dintre salvatori depășesc orice competiție sportivă.

Politica de dezvoltare profesională implementată de actuala conducere a Salvamont România a condus la parteneriate valoroase, printre care și colaborarea de lungă durată cu structura similară din Italia. Această colaborare s-a materializat de-a lungul anilor prin numeroase schimburi de experiență, participări la conferințe și stagii de formare profesională pentru cursanți și instructori.

În săptămâna următoare, salvamontiștii români vor continua activitățile de pregătire profesională alături de colegii lor italieni, în cadrul programului de schimburi de experiență stabilit între cele două structuri. De asemenea, vor participa la festivitățile dedicate aniversării a 70 de ani de activitate a CNSAS – Corpul Național de Salvare Alpină și Speologică Italian.