Sania lui Moș Crăciun a ajuns la Craiova, iar aceasta reprezintă una dintre atracțiile de top ale Târgului de Crăciun din Bănie. Anul trecut, sania a fost instalată deasupra lacului Geneva, în orașul Montreux, Elveția.
Sania suspendată, care va zbura deasupra Pieței Mihai Viteazul, este un eveniment unic, fiind pentru prima dată în România.
Această sanie interactivă, din care Moș Crăciun va comunica direct cu copiii, a mai avut locații celebre, precum bulevardul Champs-Élysées din Paris. De asemenea, în acest an, trebuia să fie amplasată la Londra, însă a fost „deturnată“ spre Craiova, aducând magia sărbătorilor și un strop de farmec internațional în capitala Olteniei.
Târgul de Crăciun din Craiova a început cu un eveniment magic. La ora 18:30, în Piața Mihai Viteazul, sania lui Moș Crăciun și spiridușii săi au adus magia sărbătorilor în inima orașului. Pe lângă acest moment special, vizitatorii sunt invitați să experimenteze Liftul lui Moș Crăciun, o atracție care îi va purta într-o lume de basm.

