Sursa foto: Apele Române

Administrația Națională „Apele Române” anunță că problema captărilor de apă de pe râul Dâmbovița a fost rezolvată, în urma intervențiilor echipelor de la nivel central și local

În urma consultărilor dintre reprezentanții Administrației Bazinale Argeș-Vedea, fermieri și autoritățile locale, s-a ajuns la un acord de principiu care permite continuarea utilizării apei din Dâmbovița pentru irigații.

Fermierii vor putea beneficia în continuare de apă pentru irigații, cu condiția semnării unui contract legal cu Apele Române, în conformitate cu legislația în vigoare. Potrivit directorului general al ANAR, Sorin Lucaci, situația din zona Lungulețu a fost deblocată în urma unui dialog direct cu agricultorii. Până la data de 15 septembrie, va fi centralizată lista celor care solicită utilizarea apei, urmând ca ulterior să se încheie un contract-cadru ce va include condițiile tehnice, programul de furnizare și tarifele. Acestea vor fi accesibile și nu vor afecta rentabilitatea economică a fermierilor. Discuțiile s-au desfășurat și în coordonare cu Ministerul Agriculturii.

În prezent, cantitatea de apă disponibilă este suficientă atât pentru irigațiile agricole, cât și pentru asigurarea alimentării cu apă potabilă a municipiului București, neexistând riscul întreruperii furnizării apei către populație.

Totodată, Apele Române a inițiat demersuri la nivel guvernamental pentru stabilirea unui mecanism clar de reglementare a utilizării apei în agricultură, astfel încât să fie garantată protejarea interesului public și a resursei de apă.