La început de vară și vacanță școlară, Teatrul Toma Caragiu Ploiești pornește într-o nouă călătorie artistică prin oraș, aducând spectacolul în mijlocul comunităților locale
Proiectul După blocuri – Teatru în cartiere revine cu o ediție dedicată în special celor mici, dar deschisă tuturor membrilor familiei.
Prima oprire va avea loc joi, 19 iunie, în cartierul Malu Roșu, unde copiii și părinții sunt invitați să urmărească o adaptare originală a celebrei povești Cenușăreasa, semnată de regizorul Cristian Pepino, după Frații Grimm. Spectacolul face parte din repertoriul Teatrului de Animație pentru copii și tineret Imaginario și promite să transforme, pentru o zi, spațiile urbane în veritabile scene de poveste.
Acțiunea culturală se va extinde în mai multe cartiere ale orașului, oferind locuitorilor prilejul de a se bucura de teatru în aer liber, aproape de casă. Proiectul urmărește nu doar promovarea artei teatrale, ci și încurajarea petrecerii timpului în familie și a implicării în viața culturală a comunității.
Accesul la spectacole este gratuit, iar organizatorii îi încurajează pe toți ploieștenii să participe și să transforme fiecare reprezentație într-o întâlnire memorabilă, în care emoția și imaginația se întâlnesc sub cerul liber.