Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că traficul pe DN 13A, între localitățile Vlăhița și Ciba, județul Harghita, este întrerupt din cauza zăpezii depuse pe carosabil. Trei autotrenuri au rămas blocate, iar circulația este oprită în ambele sensuri. Se estimează că traficul va fi reluat normal după ora 19:00.