Foto: promotor.ro

Un bărbat de 69 de ani din Calafat, județul Dolj, a fost găsit decedat într-o prăpastie din spatele casei sale, fiica sa alertând autoritățil!

Polițiștii au fost anunțați de o femeie de 40 de ani din satul Basarabi, care a precizat că tatăl ei ar fi căzut într-o prăpastie aflată în apropierea locuinței.

La fața locului, autoritățile au descoperit corpul bărbatului la aproximativ 30 de metri distanță de casă, fără semne vitale. Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele decesului, iar cercetările sunt în curs de desfășurare, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.