Foto: promotor.ro

Un bărbat din județul Maramureș a fost victima unei fraude de 4.900 de lei, după ce a fost convins de un fals broker să instaleze o aplicație pe telefonul mobil/ Infractorii au obținut astfel acces la aplicația sa de mobile banking și au transferat banii din cont, fără acordul său!

„Un bărbat de 50 de ani a depus o plângere la poliție pe 11 noiembrie 2024, informând că a fost înșelat cu suma de 4.900 de lei. În perioada octombrie-noiembrie 2024, sub pretextul unor investiții în acțiuni la o companie, persoane necunoscute, care s-au dat drept brokeri, l-au păcălit și l-au convins să instaleze o aplicație pe telefonul său. După ce i-au obținut accesul, infractorii au intrat atât în telefonul mobil, cât și în aplicația de mobile banking, transferând suma respectivă din contul său, fără permisiunea lui”, informează Poliția Județeană Maramureș.

Autoritățile continuă cercetările pentru a documenta întregul caz.

Poliția atrage atenția asupra riscurilor infracțiunilor de înșelăciune în mediul online și recomandă cetățenilor să fie vigilenți, să nu răspundă la astfel de solicitări și să nu furnizeze datele cardului bancar.

În plus, polițiștii subliniază că infractorii folosesc adesea numele unor companii mari și recunoscute și tehnici de editare bazate pe inteligență artificială pentru a câștiga încrederea victimelor.