În noaptea de miercuri spre joi, un incendiu a izbucnit într-un salon al Secției de Chirurgie a Spitalului Județean Miercurea Ciuc, iar personalul medical a evacuat în siguranță șase pacienți!
Flăcările au fost stinse de angajații spitalului până la sosirea pompierilor. Au fost distruse o saltea și o noptieră. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita, pompierii au fost alertați la ora 02:23 și s-au deplasat rapid la fața locului cu două autospeciale de stingere. La momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul fusese deja stins de personalul medical.
Cauza probabilă a incendiului a fost identificată ca fiind focul deschis în spații închise.