Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu, a recunoscut că proiectul centurii ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, care a stârnit nemulțumirea a sute de localnici din Curtişoara, este unul vechi de 20 de ani și nu mai reflectă realitățile actuale din teren!
Scrioşteanu a subliniat că se poate interveni și reconfigura astfel de proiecte de infrastructură, pentru a răspunde nevoilor comunităților afectate. Într-o conferință de presă susținută la sediul PNL Gorj, el a explicat că, odată cu realizarea centurii, un tronson de drum care lega Curtişoara de Târgu Jiu a fost închis, obligându-i pe localnici să parcurgă mai mulți kilometri pentru a ajunge în municipiu.
“Proiectul, deblocat în anii trecuți, nu mai corespunde realităților din teren. Trebuie să identificăm soluții pentru toți riveranii care și-au pierdut accesul către infrastructură sau alte destinații de deplasare. Am mai întâmpinat astfel de situații, din cauza întârzierilor în implementarea proiectelor până în 2020”, a declarat Scrioșteanu. Zeci de localnici din Curtişoara au protestat duminică, exprimându-și nemulțumirea față de închiderea tronsonului de drum, care a făcut ca autobuzul ce lega localitatea de Târgu Jiu să nu mai ajungă în zonă.