Foto: Ministerul Afacerilor Externe

Vineri, 74 de români au fost repatriați din Liban, grație eforturilor Ministerului de Externe și Ministerului Apărării. Aceștia au sosit în țară cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naționale, în cadrul unui zbor umanitar care a avut loc în contextul transportului de produse alimentare oferite gratuit de România populației civile din Republica Libaneză

În contextul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că, vineri, 4 octombrie 2024, sub coordonarea Prim-ministrului României, a fost facilitată repatrierea unui nou grup de 74 de persoane vulnerabile, inclusiv cetățeni români și membri de familie de gradul I. Dintre aceștia, majoritatea sunt femei și copii, precum și persoane cu probleme medicale aflate în zone de risc maxim. Aceste persoane au fost asistate în procesul de repatriere din Republica Libaneză și transportate în România cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române, datorită eforturilor și demersurilor complexe realizate de MAE, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și al altor parteneri instituționali.

Zborul umanitar a avut loc în contextul transportului ajutoarelor umanitare oferite gratuit de România populației din Republica Libaneză. Cele 74 de persoane au beneficiat de asistența personalului Ambasadei României la Beirut, precum și de două echipe consulare mobile din cadrul Unității de reacție rapidă a Ministerului Afacerilor Externe, care le-au facilitat obținerea documentelor de călătorie și îndeplinirea formalităților necesare pentru îmbarcare.

În plus, au fost întreprinse demersuri pentru asigurarea zborului în condiții de siguranță cu autoritățile locale competente.

„Operațiunea este susținută, de asemenea, de alte autorități române, la sosirea pe teritoriul României a cetățenilor români și a membrilor lor de familie structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne urmând să acorde asistența necesară în strânsă cooperare cu organizații neguvernamentale și Primăria București. MAE și Ambasada României în Republica Libaneză vor rămâne în contact permanent cu cetățenii români și membrii lor de familie care și-au semnalat prezența și s-au înregistrat la misiunea diplomatică”, se mai arata în comunicatul de presă al Ministerului de Externe.