În urma Olimpiadei Internationale „Științele Pământului” de la Beijing, China lotul României se întoarce acasă cu 4 medalii

2 Min Read
Foto: Ministerul Educației - România

Ministerul Educației a anunțat că, în perioada 8-16 august 2024, a avut loc Olimpiada Internațională „Științele Pământului” la Beijing, China, iar lotul României se va întoarce acasă cu patru medalii

Echipa României, condusă de doamna Cătălina Șerban, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, și de doamna Cristina Pârvu, consilier în cadrul CNPEE, a obținut rezultate remarcabile la Olimpiada Internațională „Științele Pământului” de la Beijing.

Iată premiile câștigate de elevi:

– Neag Tudor Brendan, de la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, a obținut medalie de aur.
– Bodor Darius Andrei, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, a câștigat medalie de argint.
– Balcu Antonia Ioana, de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara, și Luchian Maria Anemona, de la Colegiul Național Iași, au fost premiate cu medalii de bronz.

De asemenea, elevii au participat cu succes și la probele opționale:

– La concursul de postere realizate în echipe internaționale de câte 6 elevi, ESP, Anemona Luchian a obținut medalie de aur, iar Tudor Neag a câștigat medalie de argint.
– În cadrul concursului de practică pe teren, ITFI, Tudor Neag a obținut medalie de aur, iar Anemona Luchian a câștigat medalie de argint.

 

Share This Article