Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Ilfov a depus o plângere penală împotriva întregii comunități din Sintești, județul Ilfov, din cauza arderilor ilegale de deșeuri
În timpul numeroaselor controale efectuate de comisarii GNM, s-au descoperit practici ilegale precum incendierea, abandonarea și eliminarea deșeurilor în locuri neautorizate, toate fiind fapte sancționate de Codul Penal, conform Garzii Nationale de Mediu.
Plângerea este bine documentată, bazându-se pe datele adunate de-a lungul mai multor descinderi, oferind autorităților informațiile necesare pentru tragerea la răspundere a celor vinovați, conform legii. Din 2022 până în prezent, în Sintești au fost organizate 40 de acțiuni, care au dus la aplicarea de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 4.000.000 de lei, confiscarea a 51 de tone de deșeuri și vehicule, precum și la deschiderea de dosare penale.
Cea mai recentă acțiune a avut loc pe 18 octombrie 2024, în urma căreia s-au aplicat amenzi de 90.000 de lei și s-au confiscat aproximativ 6 tone de deșeuri, atât feroase, cât și neferoase.
