Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc pe DN7, în localitatea Brezoi, unde s-au colizionat trei autovehicule

1 Min Read
Foto: Cristian Gheorghe/politia romana facebook

Trei persoane au fost rănite, aseară, într-un accident produs pe DN7, în localitatea Brezoi, județul Vâlcea, în urma unei coliziuni între trei autovehicule!

Conform IPJ Vâlcea, un bărbat de 69 de ani din județul Arad, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu o autoutilitară. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-o altă autoutilitară.

Cele trei persoane din autoturism – șoferul, un minor de 16 ani și o femeie de 66 de ani – au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Șoferul uneia dintre autoutilitare a reușit să se autoevacueze, iar cele 7 persoane din cealaltă autoutilitară, dintre care 5 minori, nu au solicitat evaluare medicală. La fața locului au intervenit două ambulanțe SAJ.

Testele de alcoolemie efectuate celor trei șoferi au avut rezultate negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

Share This Article