Foto: dvo.be

Alin Latu, directorul general al iBanFirst România, își extinde atribuțiile preluând și operațiunile fintech-ului în Ungaria

iBanFirst, o alternativă europeană pentru plăți internaționale, cu 13 birouri în 10 țări, l-a numit pe Alin Latu în funcția de country manager pentru Ungaria, păstrându-și în același timp responsabilitățile pentru operațiunile din România. Alin Latu va avea rolul de a consolida prezența iBanFirst pe piața din Ungaria, unde compania și-a lansat operațiunile anul trecut, conform anunțului companiei.

Cu o experiență de șapte ani în domeniul forex și al plăților internaționale, acumulată în diverse companii fintech din Europa, Alin Latu este licențiat în Cibernetică Economică, Statistică și Informatică la Academia de Studii Economice din București. De trei ani, el ocupă funcția de country manager pentru iBanFirst România, fiind responsabil de activitățile biroului local și de expansiunea companiei pe piața românească. Sub conducerea sa, piața românească a devenit una dintre primele trei piețe europene ale iBanFirst, conform datelor companiei.

Obiectivul meu este să dezvolt în continuare businessul iBanFirst, bazându-mă pe rezultatele obţinute până în prezent pe această piaţă. Voi colabora îndeaproape cu echipa locală pentru a oferi servicii de calitate şi soluţii de plată inovatoare companiilor ungare”, a declarat Alin Latu, country manager România şi Ungaria în cadrul iBanFirst.

Grupul iBanFirst operează în prezent 13 birouri în 10 țări europene, printre care Franța, Belgia, Olanda, Germania, România, Bulgaria, Ungaria, Italia, Spania și Marea Britanie, având, de asemenea, un parteneriat white label în Grecia. Compania procesează lunar tranzacții în valoare de peste 1,4 miliarde de euro.

Fondat în 2016, fintechul iBanFirst oferă companiilor de comerț servicii de plăți transfrontaliere, schimb valutar și management al riscului, combinând o platformă de ultimă generație cu expertiza specialiștilor în forex. Cu peste 350 de angajați în 10 țări europene, iBanFirst gestionează lunar un volum de tranzacții de aproximativ 1,4 miliarde de euro.

Fintechul este susținut financiar de banca franceză de investiții Bpifrance, de liderii europeni în investiții de capital de risc Elaia și Xavier Niel, precum și de fondul de investiții american Marlin Equity Partners. În calitate de instituție de plată reglementată de Banca Națională a Belgiei, iBanFirst are autorizația de a opera pe întreg teritoriul Uniunii Europene.