Sursa foto: clearforkacademy.com

Nicușor Dan, a anunțat pe data 14 ianuarie planurile pentru anul 2025 privind prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor, în conformitate cu decizia bucureștenilor exprimată prin referendum

Autoritățile locale intenționează să implementeze programe inspirate de modelul islandez, cunoscut pentru rezultatele excelente în acest domeniu. Aceste programe vor aborda mai multe aspecte, de la promovarea activităților în familie, până la creșterea numărului de activități sportive în școli, potrivit lui Nicusor Dan.

Din luna octombrie, s-a început aplicarea unui chestionar în liceele bucureștene, pentru a identifica factorii de risc și elementele care contribuie la prevenirea consumului de substanțe în rândul tinerilor. Până la finalul anului 2024, peste 8.000 de chestionare au fost completate în cele 62 de licee și colegii care au încheiat parteneriate cu DGASMB. Datele colectate vor fi folosite pentru realizarea unui raport amplu privind situația din București.

Raportul urmează să fie prezentat publicului și instituțiilor relevante în primăvara acestui an, în cadrul unei conferințe la care vor participa și experți din Islanda. Fiecare unitate de învățământ implicată va primi un raport individual, oferindu-le informații despre situația propriei instituții comparativ cu media din București. Pe baza acestor rapoarte, se vor putea lua măsuri punctuale la nivelul fiecărui liceu sau colegiu.

De asemenea, autoritățile analizează posibilitatea de a construi o unitate medicală specializată pentru persoanele dependente, care să ofere tratamente și consiliere psihologică. Acest centru ar putea fi construit pe terenurile unor spitale administrate de municipalitate, cum ar fi Spitalul Colentina sau Obregia.