national

CUTREMUR DE MAGNITUDINE 5,6 ASTĂZI ÎN MAREA NEAGRĂ: ACESTA A FOST SIMȚIT ȘI PE LITORAL

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) a raportat că vineri, 11 octombrie, la ora 10:16:40 (ora României), a…

Filmul despre biografia lui Donald Trump – The Apprentice – va apărea în cinematografele din SUA

Filmul biografic The Apprentice despre Donald Trump a fost bine primit de critici, care l-au apreciat pentru povestea sa „energică”…

PROGRAMUL PENTRU CEL MAI AȘTEPTAT FESTIVAL DIN LUNA OCTOMBRIE: PLOIEȘTI JAZZ FESTIVAL

Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești și Ploiești Jazz Festival anunță cea de-a XIX-a ediție a Ploiești Jazz Festival, care va…

Poliția de Frontieră din cadru Gărzii de Coasta a descoperit bunuri în valoare de 900.000 de lei

Pe 8 octombrie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în colaborare cu inspectori vamali din Biroul Vamal…

Biblioteca Franceză “Omnia” din Craiova se apropie de finalizare

Raluca Turcan a anunțat recent că lucrările de restaurare ale Bibliotecii Franceze „Omnia” din Craiova se apropie de finalizare, cu…

Sărbătoarea Sfântului Filip, marcată pe 14 noiembrie în tradiția creștină!

Sărbătoarea Sfântului Filip - 14 noiembrie - reprezintă în tradiția creștină, un moment dedicat unuia dintre cei doisprezece apostoli ai…

Aurora Boreală a fost prezentă și în România! Iată câteva imagini spectaculoase

O furtună geomagnetică, cauzată de o cantitate semnificativă de particule solare care au lovit atmosfera terestră joi, făcând ca aurora…

Austria crede că România și Bulgaria nu sunt încă pregătite pentru a adera pe cale terestră la spațiul Schengen. Von der Leyen sprijină pe deplin aderarea completă

Austria continuă să ne blocheze accesul în Schengen, aceasta fiind concluzia Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne de astăzi. Ministrul…

A fost lansat un nou corp de de spital de psihiatrie pediatrică în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”

Ieri, pe 9 octombrie, a fost dat startul oficial proiectului de construcție a unui nou corp destinat spitalului de psihiatrie…

Ministerul Energiei propune un Program Național de Investiții în ,,Energia Verde” pentru anii 2024-2030

Ministerul Energiei propune un nou program multianual de investiții pentru orașe verzi și sisteme centralizate de termoficare, cu un buget…

Peste 370 de milioane de fete și femei au fost victime ale abuzului sexual înainte de a ajunge la vârsta de 18 ani

La nivel global, peste 370 de milioane de fete și femei au suferit viol sau agresiuni sexuale în copilărie, conform…

10 OCTOMBRIE – ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII MINTALE: TEMA DIN ACEST AN ESTE SĂNĂTATEA MINTALĂ LA LOCUL DE MUNCĂ

Ziua de 10 octombrie este Ziua Mondială a Sănătății Mintale, avand ca obiectiv principal creșterea gradului de conștientizare cu privire…

România a castigat 7 medalii la Olimpiada Internaționale de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori în Nepal

Ministerul Educației a anuntat că în perioada 3-10 octombrie 2024, la Kathmandu, Nepal, a avut loc a treia ediție a…

Înscrierile pentru competiția „Lider European” au început!

Ministerul Educației anunță cu bucurie că  înscrierile pentru competiția „Lider European” au început! Competiția „Lider European” este deschisă elevilor din clasele IX-XII din liceele din…

Locuitorii din Galați vor beneficia de ajutor de urgență pentru lemne de foc

Mircea Fechet a anunțat că locuitorii din județul Galați vor primi sprijin sub formă de ajutoare de urgență pentru achiziția…

Cum a decurs ”Conferința pentru protecția mediului și prevenirea schimbărilor climatice” din Timisoara

Timișoara, 10 octombrie – Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara a găzduit ieri „Conferința pentru protecția mediului și…

WORKSHOP GRATUIT- REFLEXII INTERIOARE- LA CLUJ-NAPOCA PE 12 OCTOMBRIE

Cortul Terapeutic vine cu o oportunitate extraordinara pe data de 12 octombrie cu un workshop bazat pe reflexiile interioare si…

ESTE OFICIAL: Justin Timberlake va veni în România la festivalul Electric Castle 2025 pentru prima dată

Electric Castle anunta cu bucurie ca Justin Timberlake va concerta pentru prima dată în România în cadrul unui festival ce…

Debitul Dunării va crește în următoarele 5 zile aproape dublu față de media multianuală a lunii octombrie

Echipele de la Apele Române continuă să supravegheze cu atenție sectorul românesc al Dunării. Debitul fluviului la intrarea în țară,…

Turneul Național Classic la puterea a III-a – Violoncellissimo – în Ploiești – 18 Octombrie 2024 la Filarmonica Ploiești

  Pe 18 octombrie 2024, începând cu ora 19:00, Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești va găzdui o seară de excepție…

Senatul a aprobat propunerea legislativă care vizează reducerea TVA-ului de la 19% la 9% pentru produsele de igienă personală

  Senatul a aprobat astăzi propunerea legislativă care vizează reducerea TVA-ului de la 19% la 9% pentru produsele de igienă…

GARDA NAŢIONALĂ DE MEDIU A AMENDAT PRIMĂRIA CAPITALEI CU 100.000 LEI

Garda Națională de Mediu a sancționat Primăria Capitalei pentru nerespectarea obligațiilor de reducere a poluării atmosferice cu 100.000 de lei…

Romgaz marchează un succes istoric prin prima emisiune de obligațiuni în cadrul Programului Euro Medium Term Notes

Ministerul Energiei laudă reușita SNGN Romgaz S.A. în cadrul primei emisiuni de obligațiuni, în sumă de 500 milioane de euro,…

Casa Verde Fotovoltaice – 6.640 de dosare depuse azi, în Regiunea Sud-Vest

Ministerul Mediului a anunțat că, în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice”, 6.640 de dosare au fost depuse într-o singură zi…

IA ȘI TU PARTE LA MARȘUL BICICLIȘTILOR – ,,UN ORAȘ PENTRU OAMENI” PE DATA DE 12 OCTOMBRIE IN PLOIESTI

  Sâmbătă, 12 octombrie 2024,  ai sansa sa participi la MARȘUL BICICLIȘTILOR - „Un oraș pentru oameni”, Ediția a II-a,…

Cum a reacționat Diana Șoșoaca pe facebook după ce a fost respinsă la candidatura pentru președinție

Biroul Electoral Central (BEC) a respins în mod definitiv candidatura eurodeputatei Diana Iovanovici-Șoșoacă, lidera partidului SOS România, la alegerile prezidențiale,…

Uniunea Europenă a dat ordin de recunoaștere a actelor de identitate ale persoanelor transgender emise din alte state membre și în România

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a hotărât că România este obligată să recunoască buletinele și actele de identitate…

Codurile hidrologice au fost actualizate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor

  Echipele Apele Române monitorizează constant situația hidrologică și, împreună cu Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (aflat…