CFR a anunțat sâmbătă că va introduce modificări în circulația trenurilor pe tronsonul Râmnicu Vâlcea – Lotru – Sibiu, în intervalul 8 iulie – 9 august, în contextul lucrărilor desfășurate la Autostrada Sibiu – Pitești!

„Începând cu data de 08.07.2024, odată cu închiderea temporară a circulației rutiere pe Valea Oltului, în compunerea și circulația trenurilor operate de CFR Călători vor interveni modificări. Astfel, călătorii vor beneficia de o capacitate dublă de transport față de situația actuală, în special la trenurile de navetă pe ruta Râmnicu Vâlcea – Lotru – Sibiu și retur (R 2061, R 2064, RE 2012, RE 2014),” anunță sâmbătă CFR.

Compania precizează că se vor introduce suplimentar în circulație:

– Trenul Regio 13081, cu plecare din Râmnicu Vâlcea la ora 11:08, din Lotru la ora 12:00 și sosire la Sibiu la ora 14:15.
– Trenul R 13082, pe tronsonul Sibiu – Lotru, cu plecare din Sibiu la ora 23:40 și sosire la Lotru la ora 02:01.
– Trenul R 13083, pe tronsonul Lotru – Sibiu, cu plecare din Lotru la ora 20:15 și sosire la Sibiu la ora 22:30.

Trenurile suplimentare vor opri în toate stațiile de pe traseu.

„Acest program de circulație va fi definitivat în cursul zilei de luni, 8 iulie, și va asigura continuitatea pe toată perioada în care circulația rutieră pe tronsonul Râmnicu Vâlcea – Sibiu este parțial întreruptă din cauza lucrărilor pentru construirea Autostrăzii Sibiu – Pitești. Începând cu data de 9.07, vor fi operate și alte modificări, în funcție de analiza fluxului de călători din data de 8.07 și de cerințele autorităților și unităților de producție locale,” a mai transmis compania.

Traficul pe DN 7, Valea Oltului, se închide timp de o lună pentru lucrări la Autostrada Sibiu – Pitești.