Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a preluat contractul pentru completarea Studiului de Fezabilitate și realizarea Proiectului Tehnic al Autostrăzii A3 Ploiești-Brașov
Contractul, anterior gestionat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), are o valoare de 46,5 milioane de lei (fără TVA) și prevede mai multe etape esențiale, potrivit Companiei Nationale de Investitii Rutiere:
- Revizuirea și completarea Studiului de Fezabilitate, cu termen de finalizare în aprilie 2025;
- Elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC), cu un termen de șase luni;
- Realizarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE), finalizabil în șase luni.
Directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, a declarat că instituția a început deja analiza documentației preluate și a solicitat proiectantului, firma Consitrans S.R.L., o actualizare a graficului de implementare. De asemenea, CNIR intenționează să lanseze în licitație sectorul Cristian-Codlea al autostrăzii, situat în județul Brașov.
În prezent, CNIR și Consitrans colaborează și pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii A13 Brașov-Bacău. Reprezentanții Consitrans au subliniat că vor asigura o colaborare eficientă pentru a identifica cele mai bune soluții de proiectare și pentru a livra o documentație de calitate.
Conform Analizei Multicriteriale de traseu, autostrada A3 Ploiești-Brașov va avea o lungime de 112 kilometri. Traseul va porni din zona de sud a municipiului Ploiești, continuând segmentul deja existent al A3 București-Ploiești. De asemenea, va include sectorul Râșnov-Cristian, deschis circulației în 2020. Punctul final va fi în zona nord-vestică a municipiului Brașov, la Codlea, unde autostrada se va conecta printr-un nod de mare viteză cu A13 Sibiu-Făgăraș-Brașov și A13 Brașov-Bacău.